Cine tace și lucrează
Mai degrabă propășește,
Are-o conștiință trează
Și-n smerenie veghează.
Cine șade și vorbește
Slabă cinste dovedește.

Traista goală-i cea mai grea,
Ca s-o umpli este-un cost.
Boala lungă-i cea mai rea,
Mai ales, de-i boala mea.
Vorba multă-i fără rost,
Cel flecar e cel mai prost.

Rana care n-o poți spune
Este rana cea mai grea,
Că-n tăcere și răbdare
Îți duci greu a ta-ncercare,
Singur tu suspini sub ea.
Nu te-ajută nimenea.

O rană veche iarăși
Va sângera ușor,
În timpul deselor lucrări.
De-aceea să nu zgândări
Adâncuri care dor,
De n-ai alin mângâitor.

Nici amintiri amare
Ce sufletul le-a strâns,
Plutind pe-ntins în barcă,
De vrei să nu se-ntoarcă
Mai jalnic vechiul plâns
Durerile când l-au aprins.

Cine bate apa-n piuă,
Flecărind la vorbe goale
Pierde și-a lui zile scumpe
Cu-ndeletniciri mărunte
Și le pierde și pe-a tale
Fără rosturi ideale.

Să nu fii cumva-n viață
Un flecar și-un pisălog,
Să furi oamenilor timpul
Când îi prielnic anotimpul,
Să-ți pui sufletul zălog
Pentr-un patru-n catalog.

Tăcere-ai cel mai mare strigăt
Al unei vieți – că ea e-n stare
Ca uneori să răscolească
În lume-aceasta pământească
Mai mult ca larma cea mai mare
În vremea grea de strâmtorare.

Tăcerea nu se obosește,
Când cugetul ni-e liniștit.
Dar cât de mult înțelepțește
Pe-acel ce bucuros muncește,
Pe cel cuminte și smerit,
Pe cel ce-i sincer pocăit.
Amin.
(Sâmbătă, 13 februarie 2021)